Nasterea Mariei Sofia

Cel mai important eveniment al anului 2010 pentru noi este nasterea fetitei noastre, Maria sofia, asa ca dupa experienta nasterii m-am hotarat sa impartasesc cu toti cei care ma citesc aceasta experienta care pentru mine a fost dintre cele mai minunate.
Mi-a luat ceva timp sa-mi pun gandurile in ordine si sa impartasesc experienta minunata prin care am trecut la nasterea fetitei mele.
O sa mentionez inca de la inceput ca am optat pentru o nastere naturala 100% am lasat natura sa-si faca treaba.
Poate va intrebati de ce nastere naturala in tehnologia medicamentelor care “iti iau durerea cu mana”? Am ales nasterea natural pentru ca a fost cea mai buna optiune pentru mine si fetita mea.
Inainte de a ma decide asupra modului in care mi-am dorit sa nasc am analizat toate optiunile si m-am informat asupra lor. Rezultatul fiind unul neasteptat de placut.
In saptamana 18 de sarcina mi s-a spus prima data ca nu o sa pot naste si ca o sa fiu nevoita sa ma operez de catre un medic de la Maternitatea Caritas din Bucuresti, explicatia: “sunteti prea mica in bazin si in plus aveti DPN (data probabilei nasteri) de Craciun, "cine credeti ca vine sa stea dupa dumneavoastra cu sarmaua in gat, programam cezariana inainte de Craciun si toata lumea e multumita”. Cand am vazut atitudinea de “medic de prima mana” am renuntat la serviciile sale.
Am cautat foarte mult pe la toate maternitatile din Bucuresti un medic care sa fie de acord sa ma asiste la o nastere naturala fara rezultat insa…totusi intr-un final am gasit prin intermediul Irinei Popescu (instructructor Lamaze si doula) la Polizu pe cineva care cel putin teoretic ar fi fost dispus sa ma asiste la o nastere naturala.
Peste tot insa auzeam, de la cunostinte, prietene, cumnata mea care este consultant La Leche League, despre maternitatea Isis din Constanta si despre faptul ca acolo este un medic (Dr Zaher) care trece peste orice prejudecata si care le ajuta pe mamici sa-si indeplineasca dorintele in ceea ce priveste nasterea.
In septembrie am ajuns la Constanta in concediu si am hotarat sa mergem sa vedem cum este clinica, eu sincer m-am indragostit la prima vedere de aces loc si mai ales de oamenii cu care am intrat in contact de la receptie pana la Sorina si Ana Maria care au tinut pentru vizitatori in acea zi un curs demonstrativ Lamaze. Acela a fost momentul in care decizia de a naste la Isis Constanta a fost luata.
Mi-am urmarit sarcina in continuare la Bucuresti, consultandu-ma telefonic asupra diverselor tratamente cu Dr Zaher si pe 3 decembrie la 36 de saptamani am fost la control pentru prima data in Constanta.
Ce am facut in timpul sarcinii pentru a face posibila nasterea fetitei mele.
O sa iau totul pe saptamani de sarcina si o sa va spun ca, in primul rand m-am comportat in timpul sarcinii ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic, am mers pe bicicleta pana prin saptamana 20 si ceva am urcat din Busteni la cabana Diham in saptamana 34, am mers foarte mult pe jos (in ziua de 1 decembrie/saptamana 35 de sarcina am mers pe jos din Drumul Taberei pana in Militari pe un ger de sub zero grade), am facut poze catarata pe stabilopozi in Mangalia inainte cu 2 zile de nastre.
Incepand cu saptamana 30 am inceput cursul Lamaze cu Irina Popescu la Bucuresti si de aici am primit foarte multe informatii legate de nastere, hormoni care ajuta nasterea, cum poti fi echilibrat in timpul travaliului, cum sa respiri si mai ales mi s-a reconfirmat faptul ca nasterea este un act al mamei nu al medicului ca atare mamele trebuie sa ceara ce vor si medicii sa incerce sa le indeplineasca dorintele pe cat posibil, fara a risca viata lor sau a bebelusilor. Irina mi-a reconfirmat ca Isis este cea mai buna optiune pentru mine si ca la Isis am sansa sa nasc asa cum imi doresc fara sa risc cezariana pentru ca se plictiseste medicul sa asiste un travaliu prea lung.
Incepand cu saptamana 30 de sarcina am inceput masajul perineal ajutata de partener, am facut masaj perineal zilnic, e mai chiuleam cate o data, si exercitii kegel.
Pe ultima suta de metrii spre nastere.
O sa va povestesc in continuare cum au fost ultimele saptamani de sarcina.
Vineri 3 decembrie
Am fost la Isis la control la implinirea a 36 de saptamani. Pe drumul de intoarcere au inceput contractile, aveam contractii cam pa 15 minute si erau dureroase. In aceeasi zi am pierdut si dopul gestational.
Sambata 4 decembrie si duminica 5 decembrie
Am avut in continuare contractii dureroase la intervale cat de cat egale.
Luni 6 decembrie
Am hotarat sa merg la maternitate in Bucuresti, sa vad care este motivul contractiilor. Am fost internata pana marti 7 decembrie si intordusa pe tratament intravenous cu diazepam, au fost cele mai dificile momente din intreaga sarcina si simgurele momente cand am simtit ca nu am control asupra corpului meu fiind foarte ametita din cauza comiferului introdus in perfuzie.
Marti 7 decembrie, am cerut sa fiu externata pe proprie raspundere iar marti seara m-am intors acasa.
Miercuri 8 decembrie am stat cuminte in pat si m-am uitat la TV, nu am avut contractii asa ca joi 9 decembrie mi-am luat ininma in dinti si impreuna cu mama si tatal lui Andrei am plecat sa cumparam lucruri pentru Maria Sofia. La intoarcere din periplul cautarilor au inceput contractiile asa ca l-am sunat pe Andrei pe la ora 16:00, i-am spus ca nasc (aveam contractii din 5 in 5 minute care durau 1 minut si erau instalate de mai mult de 1 h), sa vina repede sa mergem la Constanta.
In drum spre Constanta l-am sunat pe dr. Zaher pentru a-i spune ca ma indrept spre maternitate si ca probabil o sa nasc in seara aceea.
Am ajuns la Constanta, la Isis, acolo toata lumea era informata ca trebuie sa vin, Doamna doctor care era de garda m-a consultat si mi-a spus ca nu am dilatatie, ca inca colul nu s-a sters si m-a internat.
Vineri 10 decembrie am ramas internata in Isis, mi se facea monitorizare a contractiilor de 2 ori pe zi, contractile erau in continuare cam la intervale de 5 sau 10 minute colul insa inca u se stersese.
Sambata 11 decembrie am vorbit cu dr Zaher care mi-a spus ca pot, daca doresc, sa plec in Mangalia la niste rude sis a vin din nou la control luni ca sa vedem cum a evoluat situatia, iar daca lucrurile se precipita sa vin la Isis de urgenta.
Am petrecut sambata, duminica si lunea in Mangalia (nu am dorit sa merg la Isis luni pentru ca starea mea nu se modificase cu nimic, aveam in continuare acelasi tip de contractii, déjà ma obisnuisem cu ele si le intuiam inainte ca ele sa inceapa).
Luni noapte am avut insa contractii mai puternice asa ca marti 14 decembrie m-am prezentat la Isis de aceasta data sigura ca nasc. Toata lumea era distrata, chiar si receptionera si faceam cu totii misto de situatia mea. Atunci mi-am spus ca de data asta chiar o sa nasc, ca eu inapoi la Mangalia nu ma mai intor. Mi-a fost facut un control si mi s-a spus ca am o dilatatie unu dar sa stau linistita internata ca inca nu nasc. Totusi contractile continuau parca mai frecvente si mai dureroase.
Marti noaptea au continuat contractiile de intensitate foarte mare astfel ca toata noaptea m-am plimbat pe coridoarele de la Isis, am urcat si coborat scarile, le-am tinut companie doamnelor infirmiere care erau de serviciu in acea noapte.
Ziua cea mare Miercuri 15 decembrie.
Miercuri dimineata contractile au inceput sa-si piarda din intensitate, au devenit din ce in ce mai rare, aveam chiar sic ate o jumatate de ora in care nu aveam nici o contractie. Am intrat in panica, fara insa a sti ca organismul meu se odihneste pentru pasul final- naterea, am inceput sa plang avand impresia ca o sa mai astept acolo inca o saptamana sau poate doua sa nasc.
Ora 12:00 am fost la monitorizare, intr-adevar contractile erau de intensitate mai mica si mai rare, Doamna doctor care era in garda dupa un control mi-a spus ca am dilatatie doi si crede ca nu ne mai intalnim sambata, cand urma sa intre din nou in garda, pentru ca voi naste in acea zi si voi pleca acasa pana sambata. Am privit-o putin neincrezatoare, asteptam sa nasac deja de sase zile. Totusi vorbele ei mi-au dat putin curaj si rabdare.
Ora 16:00, sunt chemata din nou pentru monitorizare si consult, garda se schimbase si intrase in garda Domnul doctor Moldovan.
M-a consultat vorbind la telefon cu cineva si mi-a spus ca o sa nasc si ca o sa-mi rupa membranele si o sa-mi administreze intravenous oxiton. Am intrat in panica si am inceput sa plang sa-i spun ca eu nu doresc sa mi se rupa membranele artificial si ca in nici un caz nu o sa accept sa-mi fie administrat oxiton. Mi-a rupt totusi artificial membranele timp in care eu ma certam cu una dintre asistentele care doreau sa-mi puna branula (nu intelegeam de ce am nevoie de ea daca eu nu doream nici un medicament intravenos) iar asistenta imi explica ca o sa-mi puna branula “pentru un caz de urgenta”.
Acela a fost momentul in care am avut impresia ca tot castelul se darama si am cerut sa vorbesc cu Liliana si sa-i explic acesteia ca nu o sa accept o medicalizare a nasterii fetitei mele. Mi-a fost explicat ulterior faptul ca fetita mea este foarte mica, ca lichidul este in cantitate destul de mare si ca as fi riscat, daca membranele serupeau natural, prolaps de cordon ombilical. Sincer insa nu stiu cat din aceasta explicatie sa o cred insa am primit aceasta explicatie din parte dr Zaher care nu cred ca este genul de medic care sa induca intentionat travaliu pentru ca nu mai are el rabdare.
Dupa ruperea mebranelor contractiile ai devenit din ce in ce mai puternice, a fost chemat in sala de travaliu si Andrei care a adus cu el cele doua mingi de travaliu pe care le aveam in camera. Am inceput sa ma plimb in cerc in acea sala, asistentele ma intrebau ce muzica doresc sa ascul, daca muzica pe care su pus-o la boxe imi place, insa in acel moment eram in lumea mea, nu auzeam muzica, nu puteam sa ma concentrez pe ceea ce spun ceilalti. Incercam sa ma asez pe mingea de travaliu dar aveam impresia ca este o minge de foc sub fundul meu asa ca imi continuam plimbarea in cerc. Liliana se uita la mine si-i spunea lui Andrei ca este foarte bine, ca am intrat in transa si ca support foarte bine durerea. Andrei state ape scaun langa mine si ma privea, a incercat sa ma tina in brate sa ma ajute insa nu suportam ca nimeni sa ma atinga. Faptul ca Andrei era acolo conta foarte mult, stiam ca pot apela la el daca am nevoie de ceva, iar Liliana era intr-in fel garantul ca nu o sa se intample nimic din ceea ce nu-mi doresc.
Ora 17:00, domnul doctor ma consulta din nou si-i cere asistentei sa-mi faca inca o monitorizare a contractiilor. Nu intelegeam de ce au nevoie de o monitorizare a contractiilor atata timp cat eu simteam ce sunt de intensitate mare si la intervale foarte scurte. Dupa 20 de minute, timpul in care a avut loc monitorizarea si am fost nevoita sa stau intinsa pe masa ginecologica am cerut sa cobor si am inceput sa ma plimb in cerc asa cum facusem si pana atunci.
Dupa cele 20 de minute de monitorizare a urmat un nou control, verdictul dilatatie 4 si concluzia “daca nu se intampla nimic intr-o ora apelam la alte metode, cezariana”, dr doctor Moldovan imi spunea aceste cuvinte in timp ce se indrepta spre iesirea din sala de travaliu. In acel moment m-am gandit ca nu au ei cui sa faca cezariana, ca nu-mi doresc acest lucru si ca nu o sa stau sa “ma taie”. Am ridicat atunci putin tonul si i-am spus ca nu aveam cum sa ma dilat prea mult daca am fost tinuta intinsa pe masa ginecologica pentru o monitorizare care mie mi se parea inutila. Mi-a mai spus de asemenea ca in aproximativ o ora o sa vina si dr Zaher.
Am comtinuat sa ma plimb, sa-mi mangai burtica la fiecare contractie, sa-mi imaginez cum colul meu se dilate si cum copilul coboara. O asistenta de la neonatologie a venit la mine sa ma intrebe cateva date personala: CNP, data nasterii, varsta, i-am facut semn cu mana sa ma lase in pace sis a mearga sa vorbeasca cu Andrei.
La ora 19:10- 19:15 a venit in sala de travaliu si Domnul dr Zaher, m-am simtit foarte usurata era singurul medic in care aveam pe deplin incredere si mai ales scapasem de medicul care mi-a pomenit de cezariana. La consult s-a dovedit ca am dilatatie maxima, a fost umpluta cada cu apa, am intrat in apa si am inceput sa imping.
La inceput am fost foarte neindemanatica in privinta impinsului, chiar daca facusem inainte exercitii atat la cursurile Lamaze cat si acasa nu reuyseam sa imping eficient, mi se parea ca alunec in cada si ca nu ma pot sustine in pozitia pentru a impinge. Foarte serios domnul doctor mi-a spus ca mai am zece minute sa “scot copilul ca sa nu apara probleme” m-am concentrate si dupa trei incercari nereusite, iesea jumate de cap, nu sustineam contractia si se retragea, am reusit sa nasc. In tot ascest timp doctoral imi facea masaj perineal ca sa nu ma rup.
Momentul in care s-a nascut Maria Sofia a fost eliberator pentru mine, s-a nascut la ora 19:35. A fost lasata putin sub apa, mi-a fost pusa pe piept cu cordonul inca pulsand – cordonul a fost taiat doar dup ace nu a mai pulsat de catre Andrei– era alba si avea pielea ca de musama, eu eram extaziata ca-mi tin copilul in brate, am inceput sa o mangai initial pe state, doamna Teodora Bucur, medical neonatology de garda, mi-a spus sa o frec pe spate, fetitza a scancit putin, am crezut ca este deajuns insa toata lumea spunea “freac-o, freac-o”, am intrat in panica si i-am cerut ajutorul Lilianei care a inceput sa faca niste manevre pentru a-si reveni. Nu am inteles gravitatea situatie decat a doua zi cand mi-a spus medicalul neonatolog ca daca era dupa ea ar fi luat-o din primul moment de pe pieptul meu. Nu am vazut in momentul contactului piele pe piele nici faptul ca fetita avea o bosa foarte mare, am observat abia in camera, iar pana a doua zi bosa se retrasese.
Maria Sofia a fost luata intr-un final de neonatologie, a fost aspirata si imbracata si la aproximativ 10 – 15 minute mi-a fost adusa, am pus-o la san si a inceput sa suga. Din acel moment nu m-am mai despartit nici macar cinci minute de ea, am plecat impreuna in camera si apoi acasa dupa doua zile.
Mie mi-a fost facut un control ginecologic final, control la care toata lumea era impresionata ce poate face masajul perineal, nu ma rupsesem, avea perineul intact, la fel si uterul.
In discutia finala i-am spus domnului doctor care imi spusese ca-mi face cezariana ca nu ar fi avut cui si ca eu cred ca lui ii place sa faca cezariene, toata aceasta dicutie pe un ton putin glumet dar cu toata sinceritatea posibila. Mi-a fost explicat insa ca mi s-a pomenit de cezariana tocmai pentru a ma ambitiona (dragut as spune).

Aceasta este povestea mea a Mariei Sofia si a lui tati Andrei.

Reintalnire cu fetele...

Ieri a avut loc marea reintalnire. Pe o vreme de-ti era mila sa scoti un caine afara am plecat spre Alexandra. Urma ca la ea sa ne vedem cu toatele adica eu, Cristinica, Oana si Alexandra.
Nu ne-am mai vazut cu toatele de vre-o doi ani, eu cel putin nu ma mai vazusem cu Alexandra de doi ani, timp in care vietile amandurora s-au schimbat foarte mult.
Pana la urma ne-am prezentat la intalnirea din noul apartament al Alexandrei eu si Cristina, a si era sa uit laptopul Cristinei, ca ea acu este freelancer si umbla cu munca dupa ea :).
Sa povestesc pe rand elementele unei intalniri reusite.
Ne-am vazut la ora 17:00 in casutza noua a Alexandrei. Are un apartament superb pe Ion Mihalache, la bulivard, vorba lui Caragiale,acesta este Alexandra's stile: cu mici decoratiuni si lumanarele, cu carti de sociologie, antropologie, jurnalism, presa si cu reviste mondene.

Alexandra ne-a asteptat cu mancarica buna special facuta pentru noi, si in special pentru Cristinica, adica vegetarian. Noroc ca mancasem la mama soacra :))...asa ca nu eram foarte flamanda oricum mancarea a fost foarte buna.
Discutiile cu fetele m-au facut sa inteleg ca anul care a trecut 2009 a fost un an al schimbarilor, al revolutiei si lucrurilor pe dos pentru toata lumea nu numai pentru mine.

Am plecat de la Alexandra pe la ora 22:00 cu gandul ca o sa ne reintalnim cat mai curand sa ne povesteasca cum a fost la Festivalul de film de la Berlin si sa ne mai povestim cate si mai cate. Am plecat cu un taxi, ca na...daca printesa Alexandra locuieste la bulivard a putur birjarul sa ne ia de acolo.

A fost o intalnire reusita in urma careia mi-am dat seama ca in viata ai langa tine cativa oameni pe care te poti baza tot timpul si indiferent de lucrurile care se intampla viata te aduce impreuna cu acestia.

Bucatarie si bucatareala sau cofetarie sau cofetareala...

Nu stiu exact daca exista termenul de "cofetareala" ... ma gandeam ca daca atunci cand facem mancare spunem ca "bucatarim" poate exista si termenul de "coferarim".

Poate pare ciudat ca imi pus astfel de intrebari tocmai eu careia ii place sa faca mancare dar nu face :)), nu stiu de ce...poate nu am starea necesara. :))
Ieri seara vorbeam cu o prietena care s-a apucat de "cofetarit" si s-a apucat serios de asta chiar "industrial" adica mai simplu la comanda. Am vazut pe blogul ei niste torturi superbe si cred ca sunt si foarte bune. Ceea ce stiu cu siguranta despre torturile pe care le face Oana, ca asa o cheama pe prietena, este faptul ca ele sunt facute exclusiv din ingrediente naturale.

Daca sunteti interesati de tortuletele Oanei si doriti sa comandati o puteti gasi pe blogul http://oanascakes.blogspot.com/.

Ma bucur tare mult care cate o prietena reuseste sa faca "o mica afacere" daca pot sa-i zic asa. Ea pana acum facea torturi pro bono pentru prieteni iar ideea sa vanda din ele a venit cu mult dupa.

Oana te felicit pentru curajul tau si multa bafta in ceea ce vrei sa faci.

Pana si printesele se maturizeaza ...un sfert de secol...

Intotdeauna stiam atunci cand venea ziua mea ca voi fi trista, spre surprinderea mea anul acesta a fost diferit.

M-am trezit dimineata, m-am simtit iubita de toti cei dragi mie, am simtit ca le pasa...dragut.
Ca o printesa ce sunt am incalecat pe calul meu (matizul care nu intra in a 2-a marsarier si a 4-a)...am pornit spre taramurile de vis ale Sema Parkului, pe drum m-am batut cu balaurii si smeii din trafic si intr-un final am ajuns in taramul de basm.

In castelul nostru era liniste, inca nu venisera la serviciu printisorii si marea imparateasa, m-am furisat, am asezat pe masa ospatul (prajiturele si sucuri) si am asteptat sa vina si ei. Totul a decurs normal, cu lupte grele, cu infrangeri si castiguri. Spre dupa masa surpriza...s-a deschis cufarul cu surprize...si bummmm cadou. Nu ma asteptam sa primesc nimic din partea lor, a fost cadoul care m-a surprins cel mai mult de cand este ziua mea, tocmai pentru ca nu ma asteptam. :)
Am sarbatorit pana in zori... adica 17:30 dupa programul de lucru si am plecat din nou la drum. Prin padurea fermecata, peste valea plangerii...in lupte cu zmeii si balaurii din trafic si in lupte grele cu calul meu care nu voia nici in ruptul capului sa raspunda la comenzi.
Intr-un final ajung in fata castelului meu si...surpriza, comand calului "da inapoi!", el nimic si din nou... nimic am ajuns pana la urma sa-mi imping calutzul pentru a-l parca...

Spre seara am iesit in regat cu imparatul meu :), am iesit perpedes, calutzul era bolnav, ne-am distrat nespus, am ascultat povesti intelectuale despre cum are nevoie omul de concentrare si filtrare pentru a zamisli o pagina juma de articol. La o masa langa noi era un domn asistent universitar care "aburea" o domnita, probabil studenta, ii explica cum creeaza el, cum zamisleste articolele, de cata concentare si pricepere are el nevoie pentru a creea o amarata de pagina jumate din articol. Ne-am distrat nespus pe seama lui, am comandat, am mancat, m-am simtit iubita, apreciata, admirata si ne-am intors spre marele castel...

Asa s-a incheiat cea mai frumoasa zi din sfertul de secol al vietii mele, am realizat ca sunt o printesa fericita, ca sunt iubita de cei din jurul meu si ca oricate lupte as avea zilnic in regatul meu sufletesc va fi intotdeauna liniste si dragoste.

Printre soferi/soferite in trafic...

Nu am crezut niciodata ca o sa scriu despre chestia asta pe blog si anume despre traficul bucurestean.

Azi dimineata, ca o panseluta ce sunt veneam spre serviciu cu Matiz-aurul sau micul gigant in traducere. La o curba stansa cu semafor, ca in astea este cel mai greu sa virezi, (mai ales in cazul domnitelor care si-au luat permisul pe ochi albastii si la Dalga Oii, cum era cazul doamnei cu numar de BC din aceasta dimineata)imi taie fata o cucoana semi imbatranita cum zice Andrei. Evident la gestul ei superb de nesiguranta pe sosele incep sa tun si sa fulger, sa umplu frigirelul ei, al mamei, al instructorului care a invata-o sa conduca si a politistului care i-a dat admis la traseu. In acel moment am hotarat ca femeile, si asta fara a discrimina aceste frumoase floricele, sa sustina cateva probe in plus la examenul practic auto.
1. proba de estimare a distantei in trafic (putine femei reusesc sa isi dea seama cat au pana la soferul din fara lor sau cel din laterale);
2. proba de vedere in spatiu (ca sa stie cam pe unde se afla pe sosea cand conduc);
3. proba de asigurare pe sosele (asta pentru a semnaliza inainte sa schimbe directia de mers in timp ce se machiaza);
4. proba de condus cu mai mult de viteza a 2-a (asta sa isi dea si ele seama ca exista mai mult de viteza a 2-a aia in care mergi la scoala de soferi).

Sper sa nu fi fost foarte acida si rea in ceea ce am scris dar pur si simplu m-am saturat sa fim noi, toate femeile, catalogate ca "oi proate", "gaini bete" etc din cauza unor astfel de dame blonde si cu ochi albastrii.

Am si eu sandale de printesa...MINI

Picioare de printesa cu sandale Teva MINI...



























Am gasit in sfarsit mult ravnitele sandale pe care as fi dat oricat...sau nu chiar oricat, cei care ma cunosc stiu...sunt "putin" chitroasa.
Am iesit de la serviciu si m-am dus sa imi iau sandalele MINI (Teva) le-am luat de la Himalaya, cu garantie si tot tacamul.
Sunt deci o pritesa fericita cu sandale MINI foarte frumoase.

De ce nu se produce si pentru oameni mici?

Sunt foarte suparata, si in acelasi timp dezamagita de producatorii de incaltaminte si imbracaminte de dama din Romania si stainatate.
Ieri am "pierdut" o jumatate de zi pentru a-mi cauta o pereche de sandale speciale, le spun speciale in primul rand pentru ca sunt sandale de printesa si in al doilea rand pentru ca printesa de mine si le doreste de mult.
Vreau sa imi cumpar de mult timp o pereche de sandale Teva, asadar am cautat ieri prin magazinele de articole sport de prin Bucuresti si nimic...doar marimi mari. Marimi pentru non printese 39, 40, 41. Chai ma intrebam cum poate o doamna sa zica ca poarta 40 la picior, eu m-as rusina...
Nici la haine nu stam insa mai bine, modelele de haine care se produc in ziua de azi sunt cele pentru printese voluptoase, ca sa nu zic pentru grase si grasute, adica de la XL in sus XXL, XXXL si asa mai departe.
Cred ca producatorii de haine si incaltaminte ar trebui sa ia in considerare si nevoile doamnelor mai mici de inaltime si care poarta 35 la picior, cele care poarta camasi marimea 36 si pantaloni marimea 24-25, sau XS. Adica haine si imbracaminte MINI cum ar spune o persoana draga mie.

Chiar daca traim, din pacate, intr-o lume a persoanelor supraponderale :( cred ca nevoile oamenilor normali ar trebui luate in calcul.