De ce au nevoie copiii pentru a face singuri?

Foarte frecvent parintii si educatorii se intreaba ce ar putea oferi copilului astfel incat aceasta sa creasca armonios, sa devina un adult echilibrat.

Pedagogia Montessori aduce in lumina o serie de elemente care ii ajuta pe copii sa-si dezvolte independenta functionala si sa se devina stapanii propriilor vieti si actiuni.

Asadar copii au nevoie de:

Experienta senzoriala

Copiii au nevoie sa pipaie, sa miroase, sa guste, sa auda mediul in care traiesc, astfel incat s ail integreze sis a capete experienta.

Dezvoltarea motricitatii grosiere si fine

Copiii au nevoie de miscare, aceasta fiing cheia dezvoltarii lor. Ei trebuie sa-si exerseze zi de zi atat motricitatea grosiera (mers, alergat, sarit) cat si motricitatea grosiera.

Folosirea instrumentelor

Copiii se dezvolta si devin independent functional daca li se ofera posibilitatea de a experineta manevrarea diferitelor ustensile pe care adultii le folosesc in activitatile lor zilnice.

Un scop precis pentru activitatile lor

Este foarte important ca toate activitatile copiilor sa aiba un scop précis. Copiii vor refuza, sau nu vor face cu placere activitati care nu au un scop précis. Asadar oferitile un scop pentru fiecare activitate pe care doriti ca, copilul Dumneavoastra sa o faca.

Ordine (atat externa cat si interna)

Copiii au nevoie de ordine in jurul lor si in activitatile pe care le desfasoara. Daca construim un mediu ordonat in jurul copilului acesta isi va creea un mediu intern ordonat.

Secventialitate (pasii desfasurarii activitatii)

Fiecare activitate pe care o desfasurati cu copilul trebuie sa fie secventializata astfel incat copilul sa aiba posibilitatea de a repeat fiecare secventa atata timp cat are nevoie pentru a o perfectiona.

Repetitie

Repetarea unei secvente sau unei activitati ii ajuta pe copii sa se perfectioneze si sa se dezvolte, sa devina, pas cu pas din ce in ce mai independent.

Concentrare

Concentrarea are un rol foarte important atunci cand copilul desfasoara o activitate. Atunci cand copiii se concentreaza ei invata.

Asadar procesul este:

Activitate → Concentrare → Repetitie → Invatare

Colaborare (intre copil si adult)

Copiii au nevoie ca adultii sa colaboreze cu ei in cadrul activitatilor zilnire. Este insa crucial ca adultul sa nu faca lucruri pentru copil ci s ail ajute pe acesta sa faca singur.

Oportunitati de a-si exersa limbajul

Copiii isi pot exersa limbajul de fiecare data cand desfasoara o activitate atata timp cat adultul ii ofera aceasta posibilitate si ii ofera limbaj nou.

Ce isi dezvolta copilul daca adultul este alaturi de el si il indruma in activitati fara insa a face in locul lui?

·         Independenta

·         Stima de sine

·         Increderii de sine

·         Siguranta

·         Isi insuseste cunostinte  ce vor duce la dezvoltarea vointei

Toate elementele anterior mentionate raspund cerintei copilului:

“Ajuta-ma sa fac singur!”

Intre libertate si limite

Inca de cand fetita mea era mica m-am intrebat care ar trebui sa fi limitele pe care ar trebui sa i le pun? Eu imi doream sa cresc un copil liber, care sa faca ceea ce isi doreste in viata si sa-si ia propriile decizii.
Pe de o parte eram sigura ca nu voi actiona asa cum parintii mei au actionat cand eram copil si nu imi voi creste copilul cu NU, pe de alta parte ma gandeam "da, oare ce ma fac daca nu mai razbesc intr-o zi?".

Acestea sunt intrebarile oricarui parinte care, desi nu primeste un manual de utilizare pentru copil, pentru copilul lui trebuie sa il creasca "ca la carte". Sau cel putin asa spune societatea.
Va intreb acum, a cui carte, ca la carte, pentru ca fiecare dintre noi avem cartea noastra proprie formata din experienta din copilarie, experienta de adult, urlatele copilului intern si butoanele pe care copilul nostru le apasa in noi. Asadar "ca la cartea" fiecaruia este diferita. Numai copiii sunt identici la nivel de potential la nastere. Ei se nasc cu acelasi potential urias.

Toti copiii din lume, indiferent daca au parinti bogati sau saraci, daca se nasc intr-o tara super evoluata tehnologic sau intr-o comunitate izolata din Padurea Amazoniana, au acelasi potential. Asa ca...materialul pe care putem lucra este acelasi. Ceea ce difera in timp este mediul in care copilul va creste. Mediu care nu este reprezintat doar chestiunile fizice ci si de oamenii din jurul copilului.

In comparatie cu modul de abordare din pedagogia traditionala in pedagogia Montessori mediul este un factor foarte important pentru ca ofera copilului ordine in jur si astfel ii ofera posibilitatea de a se relaxa si de a invata.

Copiii educati in acest sistem/stil au foarte multe libertati atata timp cat respecta regulile comunitatii din care fac parte, nu isi fac rau si nu le fac rau celorlalti. Ei sunt liberi sa exploreze mediul in voie si nu sunt obligati, ca in scolile traditionale, sa stea pe scaunele, scaune care anihilata copiilor vointa.

In Pedagogia Montessori se foloseste disciplina activa ceea ce presupune ca individul este propriul sau stapan, acesta se poate controla atunci cand trebuie sa urmeze o regula.

In ceea ce priveste limitele, copiii cer din partea adultilor ghidaj pentru a se simti in siguranta. Daca adultul insa nu observa aceasta nevoie a copilului aceasta va simti ca nu primeste sustinere din partea sa.

Asadar adultul il pot ajuta pe copil astfel:

• sa nu il lase sa ii deranjeze pe ceilalti;

Imi iubesc copilul, dar uneori nu imi place de el

In foarte multe situatii si in wokshop-uri am obiceiul de a soca audienta spunandu-le

“TOTI PARINTII ISI IUBESC COPIII INSA NU TOT TIMPUL NE PLACE DE EI”
            Este foarte socant ca parinte, mai ales cand te afli la un workshop ales de buna voie si pentru ca isi doresti sa iti cresti copilul cat mai ok sa auzi o astfel de sintagma. Pe multi dintre parintii din sala ii intriga si ii pune pe ganduri.

            Intr-adevar acesta este realitatea, ne iubim copiii insa avem mii de moment in viata de parinte cand nu ne place de ei. Nu ne place de ei cand plang, cand se trantesc pe jos, cand isi murdaresc hainutele cele noi sau nu o salute “politicos” pe vecina de la 3.

            Parintii au in unele situatii o atitudine de respingere fata de copiii lor.

            O sa ma refer in urmatoarele randuri la acest tip de comportament, cel de respingere.

            Comportamentul de respingere din partea parintilor poate fi fatis, “pe fata”, sau unul care este mult mai acceptat social si nici macar nu da ideea de respingere insa lasa aeleasi urme adanci in interiorul puiului de om, coportamentul perfectionist si hiperprotectia.

            Respingerea fatisa se refera la faptul ca parintele/parintii pur si simplu isi resping copiii, asta se poate intampla inca din perioada intrauterine, nu isi doresc copilul, fac intrerupere de sarcina sau fac copilul si il “plaseaza la bunici” sau cazul cel mai tragic il abandoneaza pur si simplu in grija statului.

            Nu o sa staruiesc insa asupra acestui tip de atitudine de respingere ci asupra tipurilor de respingere si neacceptare pe care le vedem zi de zi in jurul nostru si care sunt, din pacate, acceptate social si chiar laudate uneori.

            Perfectionismul este un tip de respingere care social este acceptat fata de respingerea fatisa.

Este tipul de respingere in care parintele ii spune copilului sintagme de genul:

“Esti foarte draguta azi, dar….”, “Ai luat nota 8 insa puteai mai mult”, “Iti sta rochia foarte bine, dar...” si exemplele pot continua.

Tot timpul acesti parinti au ceva de reprosat copiilor si sunt continuu nemultumiti de proprii copii. Parintii transmit copiilor astfel mesajul ca nu sunt suficient de buni niodata si aceast tip de mesaj ii vor face pe copii sa devina adulti nesiguri pe ei.

Acesti parinti cu siguranta au cele mai bune intentii insa aceasta nemultumire continua ii dezarmeaza pe copii si acestia isi vor pierde si picul de incredere pe care ii au in ei si vor deveni adulti lipsiti de incredere.

Daca crestem astfel copiii nu inseamna ca vom face din ei oameni perfectionisti si nici ca ii ambitionam sa faca mai bine. Copiii crescuti astfel isi pierd increderea in ei si in ceea ce sunt capabili sa faca.

            Cati dintre noi nu am primit astfel de replici cand eram mici, replici care au lasat urme adanci si de care desi incercam sa scapam, si ne-am jurat ca nu vom face la fel cand vom fi parinti, ne mai scapa uneori si le spunem parca fara sa fim noi copiiloe nostri?

Hiperprotectia, un alt mod de respingere este foarte acceptata social.

 Este varianta in care parintii intervin tot tipul peste copii si nu ii lasa sa faca nimic pe cont propriu.

Acest tip de comportament poate aparea si in cazul parintilor care nu si-au prea dorit copilul si doresc sa faca lucrurile pentru copil cat mai repede pentru ca copilul sa nu fie prea deranjant, sa ceara lucruri. Rabdarea parintilor cand trebuie sa astep ca cel mic sa faca lucruri este psa crunt la incercare si atunci acesti parinti prefera sa faca ei pentru a dura mai putin.

Dinafara acest tip de respingere poate sa para ca fiind o dragoste foarte mare din partea parintilor pentru proprii copii.

Acesta hiperprotectie poate sa le vina parintilor de la parintii lor care vedeau toate aspectele vietii ca fiind periculoase, de la ceea ce au primit ei cand erau  mici. Astfel copiii lor vor primi acelasi model, vor creste cu frica de viata, vor astepta tot tipul sa fie dirijati in a face lucruri si vor fi lipsiti de initiativa.

Intalnim zi de zi in parcuri sau pe starada parinti, bunici, bone care spun: “nu ai voie”, “nu te urca, o sa cazi”, parinti care stau tot timpul langa copil si daca ar putea ar si respira pentru el.
            Din pacate acesti copii nu au de castigat din hiperprotectia la care sunt supusi, ei isi pierd stima de sine si nu vor castiga niciodata sentimentul de “Pot face singur!” pentru ca niciodata nu au avut ocazia sa o faca si cand au incercat au fost restrictionati.

Acesti copii vor deveni viitorii adulti care vor avea constant nevoie de indrumare, oameni fara “coloana vertebrala” cum am tendinta sa le spun eu.

Este foarte important sa devenim constienti ca adulti ca lumea copiilor nostri este creeata de noi si tarele viitorilor adulti tot noi le cream.
            Asa ca sfatul meu este:

 Sa crestem copii independenti, sa ii lasam sa se dezvolte si sa fie ei, sa ii iubim si sa ne placa de ei chiar si atunci cand comportamentul nu este cel pe care il aprobam intru totul!

Intelegerea metodei pentru ajutarea copilului sa se dezvolte...

Inca de cand eram insarcinata am inceput sa ma informez in legatura cu sarcina, nasterea si dupa ce am nascut cu modul in care as putea sa imi cresc copilul cat mai natural, sanatos si benefic pentru Mariuca.

Am explorat de-a lungul timpului mai multe metode, sisteme educationale in cautarea unuia cat mai potrivit pentru fetita mea. Am citit o biblioteca intreaga de carti de parenting pentru a gasi o metoda care sa i se potriveasca Mariei.

Oricat de multa teorie am citit tot instinctul a fost cel care m-a ghidat tot timpul in a-mi creste copilul. Am alaptat-o pe Maria atat cat ea a dorit, i-am oferit toata dragostea si increderea, independenta de care a avut nevoie.

Sunt convinsa insa ca sunt foarte multi partinti care, citind foarte mult si vazand ca unele teorii de bat cap in cap, ajung sa nu mai auda vocea lor interna si nu-si mai urmeaza instinctul. Din pacate in acest moment aplecam urechea la ce spun cei din jurul nostru: mama, bunica sau prietenele din parc in legatura cu cresterea copilului NOSTRU pentru ca "asa au facut ele si uite cat de bine este".
O sa incerc in aceasta postare sa pun pe tapet mai multe metode de educatie care sa ii ajute pe parinti sa descopere potentialul enorm al copiilor pe care ii au si sa le ofere o directie in acest sens.

Educatia prin joc (Playful Parenting)

Pentru mine cartea lui Larry Cohen, Retete de jocuri, a fost o adevarata revelatie iar Otilia Mantelers a fost omul minunat care mi-a clarificat totul.
L. Cohen in cartea sa explica parintilor cum sa se joace cu copiii in asa fel incat acestia sa treaca peste anumite probleme, traume sau incercari (inceperea gradinitei de exemplu), sa le creeze copiilor incredere in fortele proprii si in parintii lor.

Primele jocuri cu copiii pot incepe inca de la varsta de 6 luni sau chiar mai devreme iar cel mai indicat este jocul "cucu bau", joc care le ofera copiilor incredere ca mama sau tata dispar insa se vor intoarce. Este un joc care poate fi continuat oricat si transformat o data ce copilul creste in "jocul de-a eu plec" (copilul), astfel incat copilul  sa scoata trauma plecarii persoanelor dragi de langa el si sa exerseze separarea dintr-o alta perspectiva.

Este o medoda care poate fi folosit pana in jurul vasrtei de 12-14 ani chiar si care are rezultate minunate.

Eu folosesc zi de zi cu copilul meu aceasta metoda. Am folosit-o cand Maria a inceput gradinita (1 an si 10 luni), cand am pregatit-o pentru vizitele la medic sau cand trecea prin punctul maxim de al anxiei de separare.

Asadar aceasta metoda combinata cu altele poate da rezultate foarte bune.

Pedagogia Waldorf

Este o pedagogie bazata pe metode antroposofice intemeiata in 1919 de Rudolf Steiner.

Conceptia pedagogica a scoli Waldorf sustine ca numai printr-o predare corespunzatoare necesitatilor interioare ale fiecarei varste se poate ajunge la o dezvoltare a omului in sensul libertatii, motiv pentru care a fost numita "educatie pentru libertate". Aceasta educatie ofera pregatirea necesara in vederea dobandirii unei gandiri independente o data cu maturitatea.
In pedagogia Waldorf o importanta deosebita este acordata ritmului si cadentei, ciclicitatii elementelor. Copii sunt indrumati spre dragostea pentru natura si respectul pentru acesta.

Am utilizat si eu anumite tehnici din aceasta metoda cu Mariuca mea care astfel a devenit foarte sensibila la tot ceea ce inseamna lumea inconjuratoare (animale, plante, oameni si sufletul acestora)

Pedagogia Montessori

Eu, asa cum o parte dintre cei care ma citesc stiu, sunt pedagog montessori pentru grupa de varsta 0-3 ani asadar pentru mine este mult mai usor sa vorbesc despre aceasta pedagogie si in consecinta sa declar ca este cea mai apropiata de sufletul meu.

Medagogia Montessori a fost intemeiata de Maria Montessori medic si pedagog in 1920 si dezvoltata continuu.

Educatia Montessori urmareste un scop ambitios: sa ajute la dezvoltarea copilului într-o fiinta umana adulta completa, confortabila cu sine, cu societatea si cu umanitatea in ansamblul ei.

Educatia Montessori incepe cu intelegerea ca rolul adultului este de a ajuta la descatusarea puterilor de dezvoltare existente din nastere, si chiar din perioada intrauterina.

Copilul, din cele mai timpurii momente ale vietii, detine energii constructive care ii ghideaza formarea mintii si coordonarea corpului. Abordarea Montessori a fost dezvoltata fara idei preconcepute privind modalitatea cea mai buna de a ajuta copilul in dezvoltarea s-a naturala ca adult. De fapt, ideile-cheie Montessori s-au nascut din observarea copiilor in diferite culturi si in multe tari.
Chiar si in acest moment esenta pedagogiei montessori este observarea copilului astfel incat sa i se poata oferi instrumentele de care are nevoie pentru etapa sa de dezvoltare si pentru a-l ajuta sa "faca singur".

In pedagogia Montessori este relevat faptul ca exista patru mari planuri de dezvoltare (intre 0 si 24 ani).

1. Planul 0-6 ani care este impartit la randul sau in 0-3 ani ("creatorul inconstient", "embriomul psihic") si 3-6 ani ("muncitor constient").

0-3 ani 

In perioada 0-3 ani copiii invata prin intermediul simturilor si din acest motiv Maria Montessori numeste copiii de 0 – 3 ani exploratori senzoriali. Insa ceea ce ei vor explora trebuie sa aiba o baza reala pentru ca ei nu pot distinge intre realitate si fictiune la aceasta varsta. In acest plan copiii se autoconstruiesc in persoana care vor deveni, isi formeaza constructia personala. In aceasta etapa ei construies tot ceea ce este specific fiintei umane din cadrul societatii si culturii din care provin.

O alta caracteristica foarte importanta a acestui plan de dezvoltare este faptul ca toti copiii detin ceea ce numim minte absorbanta. In aceasta perioada creierul nu are o limita, o structura formala, toate circumvolutiunile sunt deschise sa preia experiente si informatii iar in timpul acestei preluari se creeaza campuri neuronale care mai tarziu se pot uni intre ele o data cu largirea cunoasterii. Aceasta minte nu are limita asadar poate absorbi orice. Copiii in aceasta perioada au nevoie de repetitie pentru ca mintea lor este deschisa si preia totul.

Un alt element foarte important al acestei minti absorbante este faptul ca ea nu emite judecati si nu poate distinge ceea ce este gresit sau bun. In aceasta perioada copiii cred in cei din jur iar mintea lor preia tot ceea ce este in jur fara discriminare.

3-6 ani

Maria Montessori a observat ca in aceasta etapa mintea absorbanta functioneaza in mod constient, asadar copiii sunt denumiti muncitori constienti. Difenta intre a munci si a crea este foarte mare asadar si diferentele dintre  cele doua stadii, 0 – 3 ani si 3 – 6 ani, sunt mari.

La 3 – 6 ani copiii isi perfectioneaza ceea ce stiu, se rafineaza, se perfectioneaza.

 2. Planul 6-12 ani

In aceasta perioada mintea copiilor se schimba de la tipul de minte absorbata la cel de minte rationala. Pentru ca intreg potentialul acestei minti sa fie revelat este nevoie ca o baza reala, copiii au nevoie de certitudini, fapte.

Din acest moment copiii devin interesati despre legatura dintre fapte si explicatiile faptelor (cum se relationeaza elementele, de unde vin).

Este etapa de inceput a constructiilor sociale, daca in prima etapa copiii sunt centrati numai pe ei pentru a putea sa se autoconstruiasca, in aceasta etapa copiii devin interesati de “noi”, de grup. 

3. Planul 12 - 18 ani

Maria Montessori il numeste perioada nou nascutului social. Copiii incep sa se intrebe cine sunt ei, unde le este locul in lume, cuvinte cheie pentru aceasta etapa.

In aceasta prioada copiii isi cauta locul in societate si desi mintea rationala este foarte stabila peste ea vin hormonii durerilor adolescentine care pot aduce un anumit dezechilibru. De asemenea acum se va naste viitorul adult.

In aceasta perioada copiii au nevoie de limite clare uneori chiar ei cerandu-le direct sau indirect.

O alta caracteristica a copiilor in aceasta perioada este faptul ca uneori copiii pot deveni razboinici, nervosi iar adultii au uneori obiceiul de a-i abandona lucru foarte daunator pentru copii.

4. Planul 18-24 ani

Punctul central in acesta etapa este serviciul pentru societate si in folosul ei. Este asadar perioada voluntariatului, perioada in care copiii doresc sa faca ceva pentru societate, pentru umanitate. In aceasta etapa copiii vor sa faca lumea mai buna si in care ordinea externa este restabilita. Acestia vor fi copiii care pot lua propriile decizii de viata care ii efecteaza pe ei si pe ceilalti, deciziile nu mai sunt limitate la propria persoana.

O importanta deosebita in pedagogia Montessori este oferita mediului pregatit. Acesta trebuie sa ofere copilului dezvoltarea la potential maxim. Acest mediu trebuie pregatit in functie de etapele senzitive ale copilului, iar aceate etape pot fi observate foarte usor de catre adult daca acesta cunoaste normalitatea naturala de dezvoltare a copilului.

Din pacate insa adultii creaza o serie de bariere de mediu care nu le dau posibilitatea copiilor sa se dezvolte. Spre exemplu foarte multi parinti utilizeaza patuturi cu zabrele pentru somnul copiilor acestea impiedicandu-i sa isi creeze o independenta functionala in ceea ce priveste somnul, copiii nu mai pot dormi cand le este somn (sa mearga singuri la ei in pat) sau sa se trezeasca si sa exploreze mediul cand doresc.

Un alt element foarte important, conform pedagogiei Montessori, este miscarea cu scop. Copilul trebuie sa fie lasat sa se miste pentru a se dezvolta.

Din pacate in zilele noastre acesta miscare este impiedicata de catre adulti care pentru a oferi o falsa siguranta copiilor si pentru a-si usura munca pun aceleasi bariere de mediu despre care vorbeam anterior.

Asadar scarile nu mai pot fi explorate pentru ca au o portita "de siguranta", mediul din camera nu mai poate fi explorat pentru ca copiii sunt pusi in premergatoare, balansoare sau patuturi, si exemplele pot continua.

Ceea ce Pedagogia Montessori aduce in lumina este faptul ca potentialul copiilor este imens iar dezvoltarea lor depinde foarte mult de mediu care trebuie creeat in asa fel incat copiii sa fie ajutati.

Copiii detin ceea ce numim cei 3 + (tendinte umane, perioade senzitive, minte absorbanta + cei peste 100 de miliarde ne neuroni). Asadar potentialul lor este acelasi.
 ------------Voi incerca ca in urmatoarele mele postari sa dezvolt acesti 3 + in asa fel incat cei interesati sa poata intelege importanta lor.-------------------

Aceasta abordare, asa cum am mai spus, imi este tare draga si inca de cand Maria s-a nascut, la inceput instinctiv, si dupa vazand ca instinctul meu merge mana in mana cu teoria acestei metode, am utilizat-o. I-am oferit fetitei mele posibilitatea de a face singura, am ajutat-o in ai pune la dispozitie mijloacele pentru acesta.

In randurile anterioare am incercat sa punctez lucrurile care mi s-au parut cele mai relevante din punctul meu de vedere in teoriile despre care am vorbit si de asemenea elementele pe care eu ca mama le-am utilizat in educarea si dezvoltarea copilului meu.