miercuri, 28 octombrie 2009

Pana si printesele se maturizeaza ...un sfert de secol...

Intotdeauna stiam atunci cand venea ziua mea ca voi fi trista, spre surprinderea mea anul acesta a fost diferit.

M-am trezit dimineata, m-am simtit iubita de toti cei dragi mie, am simtit ca le pasa...dragut.
Ca o printesa ce sunt am incalecat pe calul meu (matizul care nu intra in a 2-a marsarier si a 4-a)...am pornit spre taramurile de vis ale Sema Parkului, pe drum m-am batut cu balaurii si smeii din trafic si intr-un final am ajuns in taramul de basm.

In castelul nostru era liniste, inca nu venisera la serviciu printisorii si marea imparateasa, m-am furisat, am asezat pe masa ospatul (prajiturele si sucuri) si am asteptat sa vina si ei. Totul a decurs normal, cu lupte grele, cu infrangeri si castiguri. Spre dupa masa surpriza...s-a deschis cufarul cu surprize...si bummmm cadou. Nu ma asteptam sa primesc nimic din partea lor, a fost cadoul care m-a surprins cel mai mult de cand este ziua mea, tocmai pentru ca nu ma asteptam. :)
Am sarbatorit pana in zori... adica 17:30 dupa programul de lucru si am plecat din nou la drum. Prin padurea fermecata, peste valea plangerii...in lupte cu zmeii si balaurii din trafic si in lupte grele cu calul meu care nu voia nici in ruptul capului sa raspunda la comenzi.
Intr-un final ajung in fata castelului meu si...surpriza, comand calului "da inapoi!", el nimic si din nou... nimic am ajuns pana la urma sa-mi imping calutzul pentru a-l parca...

Spre seara am iesit in regat cu imparatul meu :), am iesit perpedes, calutzul era bolnav, ne-am distrat nespus, am ascultat povesti intelectuale despre cum are nevoie omul de concentrare si filtrare pentru a zamisli o pagina juma de articol. La o masa langa noi era un domn asistent universitar care "aburea" o domnita, probabil studenta, ii explica cum creeaza el, cum zamisleste articolele, de cata concentare si pricepere are el nevoie pentru a creea o amarata de pagina jumate din articol. Ne-am distrat nespus pe seama lui, am comandat, am mancat, m-am simtit iubita, apreciata, admirata si ne-am intors spre marele castel...

Asa s-a incheiat cea mai frumoasa zi din sfertul de secol al vietii mele, am realizat ca sunt o printesa fericita, ca sunt iubita de cei din jurul meu si ca oricate lupte as avea zilnic in regatul meu sufletesc va fi intotdeauna liniste si dragoste.

miercuri, 16 septembrie 2009

Printre soferi/soferite in trafic...

Nu am crezut niciodata ca o sa scriu despre chestia asta pe blog si anume despre traficul bucurestean.

Azi dimineata, ca o panseluta ce sunt veneam spre serviciu cu Matiz-aurul sau micul gigant in traducere. La o curba stansa cu semafor, ca in astea este cel mai greu sa virezi, (mai ales in cazul domnitelor care si-au luat permisul pe ochi albastii si la Dalga Oii, cum era cazul doamnei cu numar de BC din aceasta dimineata)imi taie fata o cucoana semi imbatranita cum zice Andrei. Evident la gestul ei superb de nesiguranta pe sosele incep sa tun si sa fulger, sa umplu frigirelul ei, al mamei, al instructorului care a invata-o sa conduca si a politistului care i-a dat admis la traseu. In acel moment am hotarat ca femeile, si asta fara a discrimina aceste frumoase floricele, sa sustina cateva probe in plus la examenul practic auto.
1. proba de estimare a distantei in trafic (putine femei reusesc sa isi dea seama cat au pana la soferul din fara lor sau cel din laterale);
2. proba de vedere in spatiu (ca sa stie cam pe unde se afla pe sosea cand conduc);
3. proba de asigurare pe sosele (asta pentru a semnaliza inainte sa schimbe directia de mers in timp ce se machiaza);
4. proba de condus cu mai mult de viteza a 2-a (asta sa isi dea si ele seama ca exista mai mult de viteza a 2-a aia in care mergi la scoala de soferi).

Sper sa nu fi fost foarte acida si rea in ceea ce am scris dar pur si simplu m-am saturat sa fim noi, toate femeile, catalogate ca "oi proate", "gaini bete" etc din cauza unor astfel de dame blonde si cu ochi albastrii.

luni, 6 iulie 2009

Am si eu sandale de printesa...MINI




Picioare de printesa cu sandale Teva MINI...



























Am gasit in sfarsit mult ravnitele sandale pe care as fi dat oricat...sau nu chiar oricat, cei care ma cunosc stiu...sunt "putin" chitroasa.
Am iesit de la serviciu si m-am dus sa imi iau sandalele MINI (Teva) le-am luat de la Himalaya, cu garantie si tot tacamul.
Sunt deci o pritesa fericita cu sandale MINI foarte frumoase.

De ce nu se produce si pentru oameni mici?

Sunt foarte suparata, si in acelasi timp dezamagita de producatorii de incaltaminte si imbracaminte de dama din Romania si stainatate.
Ieri am "pierdut" o jumatate de zi pentru a-mi cauta o pereche de sandale speciale, le spun speciale in primul rand pentru ca sunt sandale de printesa si in al doilea rand pentru ca printesa de mine si le doreste de mult.
Vreau sa imi cumpar de mult timp o pereche de sandale Teva, asadar am cautat ieri prin magazinele de articole sport de prin Bucuresti si nimic...doar marimi mari. Marimi pentru non printese 39, 40, 41. Chai ma intrebam cum poate o doamna sa zica ca poarta 40 la picior, eu m-as rusina...
Nici la haine nu stam insa mai bine, modelele de haine care se produc in ziua de azi sunt cele pentru printese voluptoase, ca sa nu zic pentru grase si grasute, adica de la XL in sus XXL, XXXL si asa mai departe.
Cred ca producatorii de haine si incaltaminte ar trebui sa ia in considerare si nevoile doamnelor mai mici de inaltime si care poarta 35 la picior, cele care poarta camasi marimea 36 si pantaloni marimea 24-25, sau XS. Adica haine si imbracaminte MINI cum ar spune o persoana draga mie.

Chiar daca traim, din pacate, intr-o lume a persoanelor supraponderale :( cred ca nevoile oamenilor normali ar trebui luate in calcul.

marți, 9 iunie 2009

Prin schimbari...

A trecut mult timp de cand nu am mai postat nimic, dar asa cum spuneam in primul post nu as vrea ca blogul meu sa devina un jurnal.
Intr-adevar in ultima vreme s-au intamplat multe schimbari in ceea ce ma priveste, parca nici eu nu ma mai recunosc. Uneori ma privesc in oglinda, am o singura oglinda in casutza actuala :)), si nu ma mai recunosc. Mi-e tare drag de mine am devenit un alt om, un om care nu mai injura in trafic, care este relaxat la volan si la cumparaturi cand o duduie cu geanta pe ante brat ii ia locul la coada. Am inceput sa invat sa zambesc, sa nu mai stau incruntata si sa nu ma mai supar din tot felul de lucruri nesemnificative.
Intr-adevar simt ca ceva in mine s-a schimbat si sper ca aceasta schimbare sa fie una buna si pe viitor.
Tot timpul ziceam ca niciodata nu as putea sa lucrez in vanzari sau cu oameni din vanzari...si uite unde m-a adus destinul, pare o adevarata lectie de viata. :)) Cand vorbeam cu Dana ii spuneam ca oamenii din vanzari mi se par niste oameni parsivi si cu tupeu si ca doar daca ai un pic din aceaste caracteristici poti face fata intr-un astfel de mediu. Destinul a vrut sa imi dea o lectie si m-a pus in fata unor oameni din vanzari, oameni minunati, care nu sunt parsivi ci doar stiu sa vanda, care nu sunt tupeisti ci doar isi cunosc scopul. Si uite-ma ca eu, o printesa cu principii, lucrez cu acesti oameni minunati de la care am o gramada de vraji de invatat.

vineri, 27 martie 2009

Neliniste, depresie, isterie...

Stateam si ma gandeam azi de ce intra oamenii in depresie.
Am gasit cateva raspunsuri care nu stiu daca sunt general valabile dar pentru unii cu siguranta.
Oamenii intra in depresie pentru ca realizeaza la un moment dat ce pierd, pentru ca isi doresc altceva si isi doresc mai mult, pentru ca sunt nemultumiti de ceea ce au si totusi nu pot renunta la acel ceva. Intra in depresie cand isi dau seama ca acel ceva nou pe care l-au obtinut cu greu nu este pe placul lor si totusi isi doresc acel ceva.
Noi oamenii ne isterizam cand vedem ca ceea ce ne-am propus nu ne iese si cand ne simtim stransi cu usa de o situatie, cand intram pe un drum la capatul caruia nu se vede luminita.
Toate aceste situatii mai clare sau mai putin clare pentru noi sunt cele "vinovate" de depresiile umane, de sinucideri si de instrainarile sociale.
Daca am cita marii clasici in studiul sinuciderii (E. Durkheim, G. Minois) ne-am putea da seama ca sinuciderea asta (cum o numesc unii) este un fapt social destul de complex care are cauze multiple, ca femeile se sinucid mai mult decat barbatii, ca oamenii care nu socializeaza si sunt singuri de asemenea, ca copiii nu se sinucid etc
Toate aceste cauze ale depresiilor si ale sentimentelor negative fata de noi insine si fata de cei din jur sunt de fapt mult mai profunde decat ne-am imagina...si cand realizezi ca perceptia ta fata de ccea ce este in jur este disporsionata de niste banale intamplari sau de anumite elemente de moment intri si mai mult in depresie, te isterizezi si iti auto instalezi o stare de neliniste.

miercuri, 25 martie 2009

Primul post...

Decizia de a-mi face un blog a fost una care a venit foarte greu.
M-am gandit ca o sa imi fac un blog atunci cand am destul de multe chestii de spus si de impartasit celorlalti.
Imi doresc ca acest blog sa nu fie un jurnal intim pentru ca niciodata nu mi-au placut jurnalele si niciodata nu i-am inteles pe deplin pe oamenii care isi scriu jurnal (dar poate aceasta intelegere vine o data cu experienta :), nu stiu exact).
Alegerea unui nume pentru blog nu a fost una grea pentru ca in acest moment consider ca cel mai puternic brand pentru mine este chiar propriul meu nume. De asta blogul meu imi poarta numele.
Imi doresc ca blogul sa fie ceva care sa ma reprezinte, care sa exprime exact ceea ce simt si ceea ce sunt o persoana cand vesela cand trista, o optimista si o pesimista, un bulgare de energie si uneori o mare de lene si nepasare.
Imi doresc ca atunci cand prietenii citesc cele cateva randuri pe care le scriu sa poata spune "Da, aceasta este cu adevarat Codruta!" sau in functie de prieten "micuta Codruta", "aia mica" sau "Coco" pur si simplu.