La zi de Valentine's

Nu-mi mai amintesc de cand nu am mai "sarbatorit" a lui Valentin zi. S-a intamplat asta nu pentru ca in toti acesti ani nu as fi fost indragostita ci pentru ca mi se pare ca oamenii in acesta zi isi amintesc SUBIT ca ar trebui sa ii arate celor de langa ei ca ii iubesc.
Am invatat insa, de cand sunt mama, ca iubirea adevarata se arata zi de zi, am invatat asta de la un ghemotoc de om care imi insenineaza fiecare zi. Am simtit pe pielea mea ce inseamna iubire neconditionata. Iubirea care nu cere nimic pentru a se darui, iubirea care vine fie ca vrei fie ca nu vrei.
Aseara purtam o dicutie "de adulti" cu Mariuca. O intrebam ce are de gand sa faca maine pentru ca este Valentine's day. Ma intreaba ce este asta si ii spun povestea celor doi intragostiti bla bla...Si ea: "dar oamenii se pot iubi si daca nu au o zi speciala, eu te iubesc in fiecare zi ca de Valentine's". Ce dovada mai mare de iubire pot primi de ziua indragostitilor?
Nu spun ca nu mi-ar fi placut sa ma trezesc de dimineata in aburi de cafea proaspata si cu un trandafir galben cu margine rosie pe noptiera. Mi-ar fi placut sa ma trezesc sarutata de un domn, care daca s-ar putea sa fie si chipes, mai bine. Un domn care sa ma rasfete si sa imi faca micul dejun. Sufletul meu insa s-a umplut azi dimineata cand Maria s-a trezit prima si a inceput sa imi cante la ureche: "Scoala-te, scoala-te puturosule", dupa care tot ea "mami acum tre' sa zici: nu ma scol, nu ma scol, ca mi-e tare somn". Dupa care ne-am tavalit putin prin pat si ne-am juganit, am coborat din pat si ne-am continuat rutina.
Ieri si alaltaieri am fost in semi depresie, simteam ca in jurul meu totul se darama si nimic nu se mai recladeste. Seara insa cand ma intalneam cu zana, nu printesa...ca ele nu au puteri, primeam toata energia pozitiva de care aveam nevoie si ca printr-o minune deveneam vesela.
Nu este usor sa fii parinte separat, nu e usor sa incerci sa echilibrezi energia feminina cu cea masculina de care fetita mea are nevoie pentru o dezvoltare arminioasa. Incerc insa sa ii dau cel mai bun exemplu in acest sens si sa poata lua de la mine si de la tatal ei ceea ce crede ea ca are nevoie.
Aceasta de sus sunt eu, Codruta, mama Mariei. Cea care este fericita si implinita pentru ca are un copil minunat, un exmplu de fericire, iubire si daruire totala.
Insa mai exista o Codruta, femeia din mine care inca se simte trista, suparata, ranita, abandonata. Nu isi gaseste reperele pentru a se aduna din cenusa phoenix-ului propriu. Codruta care are ca exemplu doar pe ea insasi, cea care a murit si a inviat de mii si mii de ori.
Si cum azi peste tot se vorbeste despre dragoste, indragosteala si lucruri de'astea de "corasone", mai mult decat oricand parca ranile din sufletul femeii Codruta sunt mai puternice si mai dureroase.
Ma simt parca prinsa in caruselul propriei mele vieti, un carusel care se invarte cu o viteza ametitoare. Am insa doua variante: sa cobor din mers, cu riscurile de rigoare asumate sau sa raman acolo pana cand acest blestemat de carusel se va opri.
Uneori ma privesc in oglinda si imi spus: "te iubesc, te iubesc mai mult decat as putea crede" insa in alte zile, blestemata de oglinda parca imi arata altceva si imi vine sa o sparg. Imi arata parca chipul unei alte femei...una trista si cu moralul mai jos decat nivelul marii.
Concluzie...ca mama sunt cea mai fericita indragostita de pe Pamant si Luna si toate planetele, ca femeie sunt o vestnic indragostita de DRAGOSTE si DEGEABA.