Totul s-a schimbat intre timp pentru mine profesional. Am realizat in tot acest timp, de cand nu ne-am mai vazut (pe blog) ca profesional prind contur si ma desavarsesc.
Am inceput cel mai tare curs ed educatie din lume, cursul Montessori pentru 0-3 ani si acesta este pasul pentru intregirea mea ca profesionist in lucrul cu parintii si copii. De acum pot spune ca pot prelua copilul din burtica, ca educator prenatal, sa fiu alaturi de mama si copil cand acesta se naste, ca doula, sa o consiliez pe mamica in alaptare, ca si consilier in alaptare, si sa continui marea arta de creatie, educarea copilului, ca educator montessori.
Dar pentru ca fiecare dintre noi avem nevoie de momentele noastre de deconectare vineri seara am urcat cortul si toate cele necesare si am plecat spre Vama singura sa fiu doar eu cu sufletul meu si marea mea drag. Marea care m-a primit langa ea in cele mai frumoase momente ale mele, nastearea mea, nasterea Mariei mele si nasterea mea ca alt om cand am tinut pentru prima data in brate minunea mea de copil.
Asa arata sambata dimineata cerul Vamii, o Vama care a devenit a copiilor:
Simt spiritul acela de libertate care ma face sa imi iau zborul, care ma determina sa merg mai departe si mai departe. Simt cum aceasta generatie va fi cea care va renaste Vama asa cum era ea odinioara. Acesti copii care desi au cativa ani nu stiu ce este frica, neincredere, "sa iti fie rusine", cei crescuti cu scutece textile, nascuti natural si alaptati pana la varsta auto intarcarii. Acesti viitori adulti vor sti cum sa reconstruiasca spiritul Vamii.
Au fost doua zile exceptionale in care am intalnit prieteni si necunoscuti cu care m-am imprietenit, oameni de caracter.
Am facut poze exceptionale si baie in mare la rasarit.
Mi-am asezat casa spre mare pentru o simti si auzi si pentru a fi parte din maretia ei.
In aceste doua zile petrecute aici am inteles de ce acum ceva ani cei de la Vama Veche cantau despre omul plajei, omul care nu-si mai doreste sa plece din Vama si chiar am intalnit aici acel om. il cheama Tigaita.
Am observat insa ca Vama a devenit intre timp a copiilor. Tinerii care acum zece ani veneau aici in Vama sa se simta liberi vin acum cu copiii care sunt crescuti in acest spirit al libertatii si al uniunii cu natura.
Au fost doua zile exceptionale in care am intalnit prieteni si necunoscuti cu care m-am imprietenit, oameni de caracter.
Am facut poze exceptionale si baie in mare la rasarit.
Am explorat si redescoperit cu alti ochi o zona din Vama, am ras si am simtit cum viata poate fi traita ca si cum ai fi pe o insula pustie ca un pasager naufragiat.
Am simtit ca zbor chiar daca nu am facut-o cu adevarat. M-am incarcat energetic pentru inca un timp de stat in Bucuresti.
Am plecat din Vama cu un sentiment ca acolo ar trebui sa stau mai mult si cu regretul ca in aceasta experienta nu am putut sa fiu alaturi de zana mea, fetita mea minunata de 3 ani si un pic care anul trecut a fost cu mine in Vama si a simtit tot ceea ce am simtit si eu. Care fugea pe plaja la cinci dimineata si striga "Mama unde este rasaritul?"
Azi de dimineata am reintrat in febra aglomeratiei din Bucuresti, cu cozi interminabile la semafoare.
Am ajuns insa la copiii mei dragi de la gradi care au reusit sa imi pastreze spiritul Vamii in suflet.
Nu este rau ca din cand in cand sa ne dam voie sa traim experientele asa cum vin ele, sa avem incredere in instrinct chiar daca ratiunea ne spune "fugi".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu