Intre libertate si limite

Inca de cand fetita mea era mica m-am intrebat care ar trebui sa fi limitele pe care ar trebui sa i le pun? Eu imi doream sa cresc un copil liber, care sa faca ceea ce isi doreste in viata si sa-si ia propriile decizii.
Pe de o parte eram sigura ca nu voi actiona asa cum parintii mei au actionat cand eram copil si nu imi voi creste copilul cu NU, pe de alta parte ma gandeam "da, oare ce ma fac daca nu mai razbesc intr-o zi?".

Acestea sunt intrebarile oricarui parinte care, desi nu primeste un manual de utilizare pentru copil, pentru copilul lui trebuie sa il creasca "ca la carte". Sau cel putin asa spune societatea.
Va intreb acum, a cui carte, ca la carte, pentru ca fiecare dintre noi avem cartea noastra proprie formata din experienta din copilarie, experienta de adult, urlatele copilului intern si butoanele pe care copilul nostru le apasa in noi. Asadar "ca la cartea" fiecaruia este diferita. Numai copiii sunt identici la nivel de potential la nastere. Ei se nasc cu acelasi potential urias.

Toti copiii din lume, indiferent daca au parinti bogati sau saraci, daca se nasc intr-o tara super evoluata tehnologic sau intr-o comunitate izolata din Padurea Amazoniana, au acelasi potential. Asa ca...materialul pe care putem lucra este acelasi. Ceea ce difera in timp este mediul in care copilul va creste. Mediu care nu este reprezintat doar chestiunile fizice ci si de oamenii din jurul copilului.

In comparatie cu modul de abordare din pedagogia traditionala in pedagogia Montessori mediul este un factor foarte important pentru ca ofera copilului ordine in jur si astfel ii ofera posibilitatea de a se relaxa si de a invata.

Copiii educati in acest sistem/stil au foarte multe libertati atata timp cat respecta regulile comunitatii din care fac parte, nu isi fac rau si nu le fac rau celorlalti. Ei sunt liberi sa exploreze mediul in voie si nu sunt obligati, ca in scolile traditionale, sa stea pe scaunele, scaune care anihilata copiilor vointa.

In Pedagogia Montessori se foloseste disciplina activa ceea ce presupune ca individul este propriul sau stapan, acesta se poate controla atunci cand trebuie sa urmeze o regula.

In ceea ce priveste limitele, copiii cer din partea adultilor ghidaj pentru a se simti in siguranta. Daca adultul insa nu observa aceasta nevoie a copilului aceasta va simti ca nu primeste sustinere din partea sa.

Asadar adultul il pot ajuta pe copil astfel:

• sa nu il lase sa ii deranjeze pe ceilalti;
  
  
• sa ii arate comportamentul potrivit pentru contextul/mediul in care se afla;
• sa ii ofere copilului materiale/jucarii care sa fie adaptate nivelului sau de varsta si care sa il ajute in dezvoltare;
• sa ii arate copilului cu trebuie sa foloseasca materialele corect;
• sa isi observe copilul, sa il lase sa se concentreze si sa nu intervina atata timp cat aceasta nu isi face rau lui sau celorlalti.

Totul in Pedagogia Montessori se refera la LIBERTATI si LIMITE.

Regulile mentin viata, stabilesc ordine, iar cele doua ii ajuta pe copii sa se dezvolte. Daca individul este in permanenta in cautarea lucrurilor nu se poate dezvolta luptand sa supravietuiasca.

Disciplina interna apare atunci cand copilul cunoste regulile, astfel el poate sa se concentreze si sa beneficieze de echilibrul dintre libertate si limite. Asadar disciplina activa apare atunci cand copilul se controleaza in mod voluntar si urmeaza regulile/ limitele mediului in care se afla.

Cand copilul este invatat cum sa se comporte in mediu el este liber sa faca ce vrea acolo, aceasta reprezentand libertatea.

Asadar copiilor nostri trebuie sa le oferim toata libertatea de care au nevoie atata timp cat comportamentul lor nu agreseaza in nici un fel pe celalalt si nu isi fac lor rau.

Trebuie sa avem constant in vedere modul in care noi ne-am dori ca ceilalti sa se comporte cu noi si aceasta sa fie modul in care sa ne comportam cu copiii nostri. Daca noua nu ne place ca cineva sa urle la noi, nici noi nu vom urla la ei, daca noua nu ne place sa fim bruscati sau loviti la fel, nu ii vom lovi sau brusca.

Este foarte important ca copiii sa simta ca sunt iubiti, acceptati si mai presus decat orice ca sunt intelesi. Sa fim intelesi ne dorim cu totii, adulti sau copii, si nu de putine ori aceasta este ceea ce reprosam, chiar si in cuplu, "nu ma intelegi".

Suntem insa oameni si, din pacate, uneori, ni se innegreste vazul si lobi prefrontali nu ne mai ajuta. De obicei copilul reuseste sa ne scoata din pepeni atunci cand activeaza o trauma din copilaria noastra, atunci cand copilul nostru intern se simte lezat. Si atunci, ne apuca damblaua, urlam, traznim si fulgeram, ne trece si ne cerem iertare celor pe care i-am lezat in accesul nostru de furie.

Am auzit intr-o zi, la o conferinta, de la o fata care mie imi place tare mult urmatoarea fraza: "furia este normala, la fel ca si bucuria, daca intr-o buna zi nu veti mai simti una dintre ele va puteti intreba daca sunteti bolnavi". Esential este ca ceea ce simtim sa nu ii raneasca pe ceilalti.

Atunci cand suntem furiosi si copilul nostru intern urla "ca din gura de sarpe" cel mai bine ar fi sa ne retragem, indiferent in ce context ne-am afla, langa copil, sot, sotie, soacra etc, sa respiram si sa revenim dupa ce norul negru a trecut. Toate astea pentru a evita sa-i ranim ce ceilalti si sa oferim, mai ales copiilor nostri un model de comportament nepotrivit.

Este de asemenea foarte important sa explicam copiilor de ce ne retragem, astfel incat sa inteleaga ca si noi, ca si ei, suntem oameni si ca atat furiat cat si fericirea, sunt sentimente normale, naturale si ca important este cum lucrezi cu ele.

Chapeau pana data viitoare, iubiti-va copiii si tratati-i asa cum ati vrea sa fiti tratati!